Magdalena Şerban rămâne în arest după ce magistraţii au respins definitiv contestaţia formulată de criminala de la metrou.

„Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea – inculpată ŞERBAN MAGDALENA împotriva încheierii date de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală la 05.01.2018 în dosarul nr. 174/3/2018”, se arată în încheiere.

Decizia magistraţilor este definitivă.

La 5 ianuarie 2018, judecătorii au prelungit măsura preventivă pentru Magdalena Şerban, suspectată că a comis crima de la jumătatea lunii decembrie, în staţia de metrou Dristor.

Imaginile filmate de camerele de supraveghere arată cum femeia a împins-o pe tânăra de 24 de ani în faţa trenului care se apropia.

De când a fost arestată, criminala de la metrou a fost supusă în permanenţă unei evaluări psihiatrice, atât în Spitalul Penitenciar Jilava cât şi la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Magdalena Şerban a fost incoerentă în faţa magistraţilor care au audiat-o, dar, potrivit avocaţilor, recunoaşte fapta. În arest, femeia a fost agresivă şi cu gardienii care o păzesc, dar dacă se dovedeşte că nu avea discernământ, ea ar putea scăpa de toate acuzaţiile.

Sursa:observator.tv

loading...