Crimă înfiorătoare în Spania! O fetiţă de numai doi anişori a fost ucisă de tatăl ei, în vârstă de 28 de ani, în urma unei dispute pe care bărbatul a avut-o cu mama copilei.

Tragedia a avut loc duminică la prânz, pe strada Padre Castell, la numărul 12, în orașul Alzira din Provincia Valencia.

Imediat după ce i-a tăiat gâtul micuţei, românul s-a aruncat de la etajul doi al blocului în care locuia. Încercarea de suicid a eşuat, însă, bărbatul scăpând doar cu câteva răni ușoare.

El a fost dus la Spitalul La Ribera pentru a fi consultat și a rămas în custodia poliției.

Mama fetiţei, o româncă de 24 de ani, nu se afla acasă în momentul crimei. Ea a fost transportată la spital după ce a suferit un atac de panică.

Sursa:observator.tv

loading...