Olguţa Vasilescu aruncă BOMBA: Situaţie tragică după recalcularea pensiilor

Noua lege a pensiilor pune o presiune imensă pe bugetul ţării, în contextul în care se urmăreşte dublarea pensiilor.
Bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022, în condiţiile în care pensiile vor fi dublate, după ce vor fi recalculate în baza noii legi, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu.

„Estimăm că statul va trebui să suplimenteze bugetul de pensii cu 15 miliarde de lei în anul 2022, adică la fel ca în 2016, atât a fost atunci suma pe care a trebuit să o suplimenteze statul, în condiţiile în care pensiile se dublează. Explicaţia este simplă: se estimează în paralel o creştere a încasărilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, generată de creşterea salariilor, a numărului de angajaţi, dar şi a gradului de colectare ca întoarcere a sarcinii fiscale”, a susţinut Vasilescu.

Potrivit acesteia, încasările estimate pentru anul 2022 sunt de 99,7 miliarde de lei, faţă de 58,9 miliarde de lei în anul 2018 şi faţă de 51,6 miliarde de lei în 2016.
„Estimările de venituri au fost calculate prin amendarea cifrelor din strategia fiscal-bugetară, în raport cu execuţia bugetară a anului 2018, care indică o creştere a veniturilor faţă de cele estimate cu 3,5 miliarde de lei”, a argumentat ministrul.

Ea a mai spus că, în 2017 şi 2018, după foarte mulţi ani, numărul angajaţilor l-a depăşit pe cel al pensionarilor, în condiţiile în care există 6,3 milioane de contracte de muncă înregistrate în Revisal, unde nu sunt incluse anumite categorii, precum funcţionarii publici şi armata, şi 5.019.600 de pensionari.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat joi în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, care urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Loading...