Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a criticat atitudinea agresivă a Moscovei din ultimii ani. Este pentru prima oară când un ministru în această funcție o face cu privire la atitudinea pe care Kremlinul o are în zona Mării Negre.
Declarațiile au fost susținute de cele ale generalului Nicolae Ciucă, şeful Armatei. Mihai Fifor şi Nicolae Ciucă au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Adunarea Parlamentară a NATO, un eveniment internațional organizat la Palatul Parlamentului.

Concret, Fifor a ales să vorbească în termenii cei mai duri despre felul în care Rusia a decis să se comporte în relaţia cu vecinii din acestă regiune, în contextul securității la Marea Neagră. „Regiunea extinsă a Mării Negre este actualmente pusă la grea încercare de acțiunile Rusiei, atitudinea dominant-agresivă a acesteia, prezența sa militară în Crimeea, inclusiv cu dislocare de capacități ofensive”, a spus Fifor.

Amenințări din Marea Neagră
Experţii consultați de Libertatea spun că balanța puterii militare în zona Mării Negre înclina mult în favoarea Rusiei. Ar fi nevoie de o lungă perioadă de timp pentru ca NATO să poată forma un echilibru. „Prezenţa rusă este mult mai puternică. De exemplu, dacă vorbim de flota Mării Negre, ea este, ca putere de foc, net superioară tuturor celorlalte flote NATO. Pe de altă parte, înzestrarea cu rachete a armatei şi a flotei ruse este net superioară echipamentelor NATO aflate în zonă. Este în mod evident un dezechilibru şi va dura foarte mult ca NATO să ajungă pe o poziție de echilibru în ceea ce priveşte puterea de foc în zona Mării Negre”, consideră analistul Petrişor Peiu, de la Fundația Universitară a Mării Negre.

Mai mult, şeful Statului Major al Armatei, a făcut şi el referire la echipametele militare noi pe care le deţine Rusia: „ Rusia îşi sporeşte prezenţa navală în Marea Neagră. Am văzut deja că au la dispoziţie şase submarine noi. Două dintre ele operează în Marea Mediterană, trăgând rachete şi lovind ţinte din Siria. Nu numai România, ci şi ţările din zona Mării Negre trebuie să fie atente la dezvoltarea capabilităţilor maritime”, a spus generalul la o discuţie în cadrul Adunării Parlamentare a NATO.

Practic, Federaţia Rusă încearcă să câștige încrederea unor ţări NATO din regiunea Mării Negre şi a statelor influente din Orientul Mijlociu. „Rusia pune foarte mare preţ atât pe zona Mării Negre, acceptând pentru prima oară să furnizeze echipament militar sofisticat Turciei, bateriile de rachete S400. În acelaşi timp, este pentru oară când îşi deschide exportul de produse de ultimă generaţie către piaţa Arabiei Saudite, care este un jucător important în regiunea Orientului Mijlociu ”, concluzionează analistul Petrişor Peiu.

Sursa:evz.ro

loading...