Plângerea se referă la conduita pasivă a Ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi a subalternilor săi care, de mai bine de şase luni, ”nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziţia bolnavilor care suferă de imunodeficienţe primare şi de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină”, se arat[ într-un comunicat de presă transmis miercuri.

”În lipsa acestui medicament vital, viaţa a peste 500 de persoane, majoritatea copii, este, în fiecare clipă, în pericol. În vara acestui an, ultimele firme care distribuiau astfel de medicamente în România au anunţat că se retrag de pe piaţă. Deşi i-a fost semnalată situaţia inclusiv de către FACIAS, şi a fost avertizat că administrarea acestui medicament nu suferă amânare, în mod iresponsabil faţă de viaţa bolnavilor, Ministerul Sănătăţii condus de Florian Bodog nu a luat nicio măsură”, anunţă FACIAS.

Organizaţia mai acuză că primul deces provocat de ”neglijenţa autorităţilor statului s-a înregistrat sâmbăta trecută, la Alba Iulia.

”FACIAS acordă asistenţă juridică familiei victimei pentru ca cei responsabili să răspundă în faţa legii pentru indiferenţa cu care au tratat această situaţie”, se mai arată în document.

Asociaţia anunţă că aşteaptă ”cu interes” decizia premierului în această situaţie.

”Conform art. 34 din Constituţie, statul este obligat să asigure fiecărui cetăţean accesul la medicamente esenţiale şi să îi ocrotească viaţa şi sănătatea. Primul Ministru a intervenit în această problemă. Aşteptăm cu interes deciziile sale. Sănătatea cetăţenilor trebuie să fie o prioritate naţională”, se mai arată în document.

Sursă: News.ro

loading...