După ce polițiștii au decis deschiderea unui dosar penal în cazul elevilor din Teleorman care și-au agresat profesoara de educație civică, pentru tulburarea ordinii publice, procurorul de caz a decis extinderea cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.

Drept consecință, unul dintre elevi a fost reținut în cursul zilei de azi pentru 24 de ore. El urmează să fie adus în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă, cel mai probabil, în cursul zilei de joi.

Scandalul a avut loc, se pare, la sfârşitul orei de educaţie civică. Câțiva elevi din clasa a VIII-a nu au lăsat-o pe profesoară să iasă din clasă. Au lovit-o şi au înjurat-o.

În urma publicării imaginilor de către Observator, a fost demarată o anchetă la școala din Poroschia. Cazul nu a fost vizat însă doar de conducerea școlii, ci și de polițiștii și procurorii din Teleorman, care, inițial au luat în calcul acuzația de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Autoritățile au dispus astfel întocmirea unui dosar de cercetare penală elevilor care au fost protagoniștii incidentului șocant. A fost adusă însă și o acuzație mai gravă, de lipsire de libertate, iar, acum, elevul filmat lovindu-și profesoara a fost retinut.

Decizia este o adevărată premieră în România, țară în care, în ultima vreme au fost semnalate tot mai multe incidente violente în școli. România e pe primul loc în Europa în privința numărului cazurilor de bullying în școli, arată unele studii realizate de specialiști.

În cele mai multe cazuri, țintele violențelor sunt elevii. Însă, înregistrarea video de la Școala Gimnazială Poroschia din Teleorman dovedește că până și profesorii pot fi victime.

Sursa:observator.tv

loading...