În curând, în România, va intra în vigoare nouă incriminare a faptei de a nu reține la sursă și de a nu vira la bugetele publice unele contribuții sociale (CAS și CASS), precum și o serie infinită de taxe și impozite legate de muncă și de activitatea de dependență.

”Managerii care nu reţin şi nu virează la bugetele publice aceste sume vor fi pasibili de închisoare pentru evaziune fiscală. Persoanele juridice, ele însele, vor fi pasibile de sancţiuni penale, cum ar fi amendă penală (pedeapsa principală) sau suspendarea activităţii, ridicarea licenţei de funcţionare ori dizolvarea judiciară (pedepse complementare). Pentru a nu risca aşa ceva, managerii companiilor care vor fi înregistrat restante de acest gen la bugetele publice, după intrarea în vigoare a noii reglementări, vor fi obligaţi să prioritizeze plăţile, orientând fondurile avute la dispoziţie către plata integrală a acestor obligaţii”, notează avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Evident, continuă acesta, restul plăţilor, oricât de urgente, vitale şi esenţiale supravieţuirii afacerii, vor sta la coadă: salarii, facturi de utilităţi, rate de credit sau de leasing, taxe, impozite şi obligaţii bugetare (altele decât cele vizate de noua incriminare), furnizori, clienţi de la care se vor fi încasat avansuri, acţionari (pentru dividende) etc.

”Omisiunea plăţii acestor obligaţii înseamnă greve, oprirea utilităţilor, scadenţa anticipată şi executarea silită (inclusiv prin poprire) a contractelor de credit sau de leasing, executarea silită fiscală, rezilierea contractelor în amonte şi în aval, pe scurt, oprirea fluxului de lichidităţi; pe şi mai scurt, insolvenţă”, mai scrie Gheorghe Piperea.

Pentru a clarifica şi mai bine situaţia, acesta a punctat categoriile de companii care vor fi primele afectate:

”(I) companiile publice care deţin neonoranta postură de campioni ai întrecerii socialiste în acumularea de datorii la bugetele de asigurări sociale, precum şi cele câteva corporaţii care au datorii la aceleaşi bugete, în ciuda staifului de corporaţii multi-sau transnaţionale pe care şi-l arogă; (Gheorghe Piperea aduce aici o completare mai mult decât necesară: sunt companii emblematice deţinute de Statul român, cum ar fi Tarom, CFR (Marfă şi Călători), poate chiar şi TVR, precum şi scame perpetue ale sistemului nostru economic, cum ar fi Compania Huilei, care vor ajunge în stare de insolvenţă „consolidată” în maxim trei luni de la intrarea în vigoare a noii incriminări, întrucât ratarea plăţii unor rate de credit sau de leasing, ori a unor obligaţii stabilite în convenţiile de eşalonare cu fiscul, sau a plăţii unor facturi de utilităţi, ori a unor salarii şi sporuri ale personalului, va deveni inevitabilă când prioritatea o să fie plata obligaţiilor bugetare pentru care s-a prevăzut pedeapsa cu închisoarea managerilor”).

Sursa:capital.ro

loading...