Gheorghe Anghel , fost primar al municipiului Caracal timp de 28 de ani, dintre care 16 ani după 1989, a fost trimis în judecată de DNA pentru 1.011 de fapte de abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de cinci milioane de lei.

Fostul edil a fost deferit justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Mese de protocol

Procurorii precizează că faptele au fost săvârşite între anii 2009 şi 2012. Grupul infracţional organizat a fost iniţiat de primarul Gheorghe Anghel şi de directorul economic al instituţiei, Maria Tudor. „De exemplu, a rezultat că inculpatul Anghel Gheorghe a folosit discreţionar bugetul local, în sensul că a organizat  mese de protocol, fără respectarea prevederilor legale şi a achiziţionat produse care nu erau necesare instituţiei publice sau servicii de presă destinate promovării unei imagini favorabile”, precizează DNA. Pentru a evita o eventuală sesizare a organelor fiscale, primarul a suprimat mecanismele de control intern prevăzute de lege.

Condamnare după condamnare

Gheorghe Anghel şi Maria Tudor a fost condamnat marţi de Tribunalul Olt la o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare într-un dosar al DIICOT privind prejudicierea bugetului local cu circa cinci milioane lei în perioada 2005 – 2012. Asta după ce Anghel a fost condamnat vineri de Tribunalul Olt la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul finanţării ilegale a echipei locale de fotbal.

Pe lângă pedeapsa principală, Gheorghe Anghel a primit şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea unor drepturi, pe o perioadă de doi ani şi şase luni. Prejudiciul total în acest dosar este de 6.039.550 lei.

Sursa:evz.ro

loading...

Comentarii

comments