Celebra clarvăzătoarea oarbă care a prezis Brexitul şi atacul terorist din 11 septembrie, supranumitră „Nostradamus din Balcani”, a prezis că în 2018, China va deveni următoarea „superputere” a lumii, în locul Statelor Unite, şi „o nouă formă de energie” va fi descoperită pe planeta Venus.

În legătură cu prima predicţie, vă reamintim că în urmă cu doi ani, grupul de cercetare The Conference Board a estimat că până în 2018 contribuţia Chinei la PIB-ul global o va depăşi pe cea a Statelor Unite.

Şi chiar şi cea de-a doua profeţie pare plauzibilă: în iulie 2018, Sonda Solară Parker va fi lansată şi va intra pe o orbită de 6,5 kilometri în jurul Soarelui, chiar în atmosfera acestuia, pentru a măsura activitatea suprafeţei exterioare a Soarelui. Deşi sonda nu va ajunge efectiv pe

Venus, ea va folosi forţa gravitaţională a planetei ca să se mişte astfel încât să facă măsurătorile. Baba Vanga a susţinut că această misiune va duce la descoperirea unei noi forme de energie.

De asemenea, Baba Vanga a făcut predicţii până în secolul 51, când a spus că lumea va pieri.

În 2023 se va schimba uşor Orbita Pamântului
În 2025 Europa va fi pustiită
În 2028 se va dezvolta o noua sursă de energie, iar foametea nu va mai fi o problemă
În 2046 clonarea va fi foarte accesibilă.
În 2076 lumea va fi condusă din nou de comunisti.
În 2084 va avea loc renaşterea naturii.
În 2088 o noua boală va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
În 2097 boala va fi vindecată.
În 2100 soarele facut de mâna omului va lumina partea întunecata a Planetei.
În 2111 oamenii vor deveni roboţi
În 2125 Ungaria va primi semnale din afara spaţiului.
În 2154 animalele devin pe jumătate oameni
În 2167 va fi o nouă religie.
În 2187 erupţia a doi vulcani va fi întreruptă cu succes.
În 2273 se va naşte o nouă rasă.
În 2288 vom călători prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extratereştrii.
În 2291 Soarele se va răci.
În 2304 Misterul de pe Lună va fi descoperit
În 2371 va fi secetă mare
În 2480 Pământul va fi in întuneric
În 3005 va fi război pe Marte
În 3797 nu va mai exista viata pe Terra.Oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete.
Baba Vanga a prezis că în 2015, adică peste șapte ani, Europa va fii pustiită.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...