Fosta iubită a lui Răzvan Rentea, principalul suspect în cazul crimei de la Satu Mare, a făcut mărturii cutremurătoare în fața judecătorilor, la un nou termen în procesul crimei de la Apa.

Potrivit www.presasm.ro, M.K.R., fosta iubită a lui Rentea, a precizat că a avut o relaţie cu acesta din vara anului 2016 şi până la mijlocul anului 2017.
Aceasta a declarat, în fața judecătorilor, că Răzvan Rentea ar fi urmărit-o de câteva ori, pe fondul geloziei, dar nu a depus plângere, fiindcă nu ar fi acostat-o.

Mai mult, chiar și soțul femeii știa de relația cu Răzvan Rentea.

M.K.R. a precizat că Răzvan Rentea i-a spus că ar cunoaște câțiva ucraineni, care ar putea să îl lichideze pe soțul ei, pentru ca ea să rămână cu toate bunurile.

“M-a întrebat dacă soţul meu are asigurare de viaţă, şi i-am spus că da. Apoi mi-a spus că decât să împart averea la divorţ mai bine rămân eu cu ea întreagă. Mi-a spus şi că are doi prieteni din Ucraina pe care îi poate chema să se ocupe de asta, eu trebuia doar să fiu plecată, iar casa urma să fie răvăşită, să pară că a fost un jaf. La început credeam că glumeşte, dar apoi mi-am dat seama că nu e doar o glumă”, a declarat aceasta.

În schimb, Răzvan Rentea a acuzat-o pe fosta iubită de lucruri similare, într-un carusel al declarațiilor halucinante.

“Ea a fost căsătorită înainte, întrebaţi-o unde e soţul ei. L-a omorât! Bată-te Dumnezeu de criminală! Minte, nimic din ceea ce spune nu e adevărat. Ea obişnuia să se drogheze, iar eu îi purtam de grijă! Eu sunt cel care nu a mai vrut să aibă o relaţie cu ea, ea îşi droga soţul ca să pot merge la ea, îmi spunea că vrea să ne căsătorim”, a replicat Răzvan Rentea.

Loading...
loading...