REVOLTATOR: Fetiţă dezbrăcată de paznicii unui supermarket Profi, sub privirile clienţilor! Mama: „Copilul meu plânge de nu se mai opreşte”

O fetiță de 10 ani a fost dezbrăcată într-un supermarket Profi din Ploiești. Paznicii au suspectat-o că a furat un pachet cu gumă de mestecat, așa că i-au scos geaca, i-au ridicat bluza până la bustieră, totul sub privirile celorlalți clienți din magazin. Revoltată, mama fetiței a spus că fiica ei va avea nevoie de consiliere psihologică. De cealaltă parte, șeful paznicilor a afirmat că „plăteşte el terapia copilului”.

Incidentul a avut loc în magazinul Profi de pe strada Streiului din Ploiești, scrie prahovaeconomica.eu. O femeie a reclamat faptul că fetița sa de 10 ani a fost dezbrăcată de haine de o agentă de pază care a acuzat-o că ar fi furat un pachet de gumă de mestecat. Totul s-a petrecut sub privirile clienţilor, dar şi ale bunicului copilei care a protestat, dar nu suficient de vocal încât să o oprească pe angajata Stoica Elena în a-i face percheziţie corporală fetiţei.

NOUTATI: ALERTA METEO de ultima ora: NINSORI si GER SIBERIAN – Weekendul acesta vor fi -20 de grade!

„Copilul meu plânge de nu se mai opreşte. Se uitase mai devreme la un pachet de gumă, l-a luat din raft şi l-a pus înapoi. La ieşirea de la casă, probabil casierul sau altcineva i-a făcut semn acestei angajate.

Mi-a luat copilul pe sus, practic. A dezbrăcat-o de geacă şi i-a ridicat bluza sa o controleze. Adică toţi cei de faţă mi-au văzut copilul pe jumătate dezbrăcat. Evident că nu a găsit nimic nici asupra ei şi nici în ghiozdan. Presupunând că ar fi fost vorba despre un copil care fura, nici atunci nu ar fi trebuit să procedeze astfel. Ar fi trebuit să o tragă într-un colţ, de faţă cu tutorele, să o întrebe frumos, în niciun caz să o percheziţioneze pentru că nu are niciun drept. Este oribil ce s-a întâmplat, nu-mi revin din şoc, iar copilul plânge de atunci de nu o mai pot opri”, povestit mama furioasă, pentru sursa citată.

VEZI SI: OAMENII AU IESIT IN STRADA – PROTESTE in acest moment, dupa DECIZIA RECENTA a lui TOADER. Mișcări suspecte ale jandarmilor!

La scurt timp după producerea incidentului, bunicul a revenit la magazin pentru a aflat numele angajatei acuzate că i-ar fi bruscat nepoata. Șeful paznicilor din magazin i-ar spus bărbatului că „plătește el terapia copilului”.

„Nu am de gând să las lucrurile aşa. Am sunat deja la Direcţia pentru Protecţia Copilului Prahova pentru că în mod cert copilul va avea nevoie de consiliere psihologică şi acum merg la secţia 3 de Poliţie pentru a depune plângere împotriva celei care mi-a agresat fata”, a explicat ploieşteanca.

Reprezentanții magazinului Profi din Ploiești susțin că nu au fost informați despre producerea incidentului.

„Nu cunosc situaţia, acum am aflat de la dumneavoastră. Voi întreba la firma de securitate ce s-a întâmplat”, a precizat, pentru sursa citată, Daniela Brutaru, şeful magazinului Profi de pe strada Streiului.

Loading...