„REVOLUTIA FISCALA” si DEZASTRUL care ii asteapta pe ROMANI. La cat vor ajunge cursul EURO-LEU si ROBOR

 

Analiştii financiari certificaţi (Certified Financial Analists – CFA) se aşteaptă ca în acest an cursul să treacă pragul de 4,7 lei/euro, indicele ROBOR la 3 luni să urce spre 3% şi ca inflaţia în următoarele 12 luni să crească la 3,7%, arată un sondaj publicat luni de CFA România.

„În luna ianuarie 2018, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 5 puncte până la valoarea de 46 puncte. Această evoluţie s-a datorat componenţei de anticipaţii a indicatorului. Astfel, indicatorul condiţiilor curente s-a redus, cu 1,8 puncte, până la valoarea de 57,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 8,4 puncte până la valoarea de 40,4 puncte”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Potrivit CFA, „sunt de remarcat (consistente cu anticipaţiile de majorare a raţei inflaţiei) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 97%, şi respectiv 92% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”. Astfel, „rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 2,95% (comparativ cu o valoare de 3,21% înregistrată în exerciţiul anterior), iar yield-ul la obligaţiunile suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,60% (comparative cu valoarea de 4,48% înregistrată în exerciţiul anterior)”, arată datele sondajului.

De asemenea, „rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2019/februarie 2018) a înregistrat o valoare medie de 3,71% (valoare relativ similară cu de cea înregistrată în exerciţiul anterior). Peste 90% dintre participanţi anticipează o majorare a raţei inflaţiei în următoarele 12 luni”.
Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real-negative, în sensul că bonusurile oferite de bănci vor fi depăşite, procentual, de rata inflaţiei.

 

SURSA:CAPITAL.RO

Loading...