SCENE SOCANTE. Doi POLITISTI de frontiera din Maramures au fost BATUTI si STROPITI cu BENZINA de TRAFICANTII de TIGARI


Atac violent într-un sat din judeţul Maramureş, acolo unde doi poliţişti de frontieră au fost bătuţi şi stropiţi cu benzină de traficanţii de ţigări.

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 00.00, atunci când un echipaj al Poliţiei de Frontieră Poienile de Sub Munte, a pornit în urmărirea unui autoturism de teren al cărui şofer nu a vrut să oprească la semnal.

După o cursă de câteva minute, autoturismul a fost blocat de o maşină a Poliţiei de Frontieră, iar în acel moment, unul dintre poliţişti s-a dus la maşină pentru a-l legitima pe şofer.

Şoferul l-a lovit pe poliţist cu pumnul în faţa, iar acesta s-a prăbuşit la pământ. Colegul său a intervenit, însă a fost şi el bătut cu pumnii şi cu picioarele de şofer, dar şi de ceilalţi bărbaţi aflaţi în maşină.

„Unul dintre agresori a aruncat pe polițistul de frontieră și pe autospecială un lichid cu miros de benzină, amenințând că îi va incendia, iar conducătorul autoturismului suspect l-a amenințat pe poliţistul căzut cu un topor. ​Imediat, lucrătorii noştri au solicitat sprijinul unei echipe de intervenție iar cei doi polițiști agresaţi s-au deplasat, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la Unitatea de Primiri Urgențe din Localitatea Poienile de Sub Munte”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Ulterior, unul dintre poliţişti a fost transportat la Spitalul Vişeu de Sus, acolo unde s-a constatat că prezintă un traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul feţei, traumatisme ale umărului stâng şi ale mâinii drepte, precum şi o arsură chimică facială şi intoxicaţie cu vapori de benzină.

Mai mulţi poliţişti au ajuns la locul incidentului, iar în scurt timp, au fost înconjuraţi de 30 de persoane, apropiaţi ai celor doi bărbaţi care i-au agresat pe poliţişti.

Pentru a-i intimida, suspecţii au spart oglinda unei maşini a Poliţiei de Frontieră cu un topor.

„Deoarece bărbații au ignorat somațiile prin voce ale lucrătorilor noștri, polițiștii de frontieră au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale iar conflictul s-a aplanat”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Astfel, cei doi bărbaţi care i-au agresat pe poliţişti au fost reţinuţi, pe numele lor fiind emis un dosar penal pentru ultraj.

Sursa:observator.tv

Loading...

Lasă un răspuns