Guvernul a ajuns la fundul sacului! O spune voalat și economistul șef al Băncii Naționale, Valentin Lazea, dar o arată și datele furnizate de Eurostat care plasează România din nou pe locul 1 în Uniunea Europeană ca nivel al ratei inflației, ajunsă acum la 4,7%.

Politicile economice din ultima perioadă şi fluctuaţiil e politice au transformat ţara noastră într-un stat nesigur, astfel că Ministerul Finanţelor a ajuns să se împrumute printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 157 de luni, la un randament mediu de 5,23% pe an. Într-adevăr suma nu este foarte mare, valoarea nominală a ultimei emisiunii fiind de doar 100 milioane de lei, însă rata atât de ridicată a dobânzii arată că băncile nu mai au încredere în statul român şi pe termen lung se prefigurează un adevărat dezastru economic pentru noi.

Potrivit unor surse guvernamentale, până în decembrie 2018, Guvernul ar avea nevoie de 13 MILIARDE de euro, bani pe care nimeni nu ştie de unde să-i aducă la bugetul statului. Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici i-ar fi cerut şefului ANAF, Ionuţ Mişa să facă rost de aceşti bani, însă Mişa i-ar fi replicat că nu poate obţine mai mult de 6 MILIARDE de euro. Presiunea este în acest moment foarte mare şi cei de la Fisc ar intenţiona să înăsprească şi mai mult controalele la firme şi a aplica amenzi pentru a reuşi să reducă din deficitul care există astăzi la Guvern.

Cu toate acesta, Ionuţ Mişa insistă că indiferent ce ar face, 13 miliarde tot nu va reuşi să aducă până la sfârşitul anului. În replică, Teodorovici ar cere ca acesta să fie înlocuit. Ce se va întâmpla la Guvern rămâne de văzut, însă un lucru este cert. România a devenit o ţară nesigură din punct de vedere economic şi a început să se împrumute săptămânal la rate din ce în ce mai ridicate. Asta arată disperare şi lipsă de viziune, iar scenariul Greciei nu pare unul atât de îndepărtat nici pentru ţara noastră.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...