ȘOC în lumea întreagă! Rusia în DOLIU: A MURIT liderul sovietic

E doliu național în Rusia. Ultimul preşedinte al Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Anatoli Lukianov, a murit la 88 de ani, au informat agenţiile ruse de presă, potrivit agerpres.ro.

Anatoli Lukianov a ajuns în 1990 la preşedinţia Sovietului Suprem, organul legislativ al fostei URSS, înlocuindu-l pe Mihail Gorbaciov, ales la acea dată în noua funcţie de preşedinte al Uniunii Sovietice.El a criticat deschis programul de reforme al lui Mihail Gorbaciov şi a fost închis după tentativa de lovitură de stat pusă la cale în august 1991 de conservatorii din rândul ierarhiei sovietice.

Acuzat că a susţinut puciul ratat, el a rămas în închisoare până în decembrie 1992. Ulterior, a fost deputat comunist în Duma de Stat, Camera inferioară a parlamentului rus, între 1993 şi 2003.