ȘOC la NIVEL MONDIAL! A FOST UCIS un vehement CRITIC al lui Putin


Regizorul Aleksandr Rastorguev, care s-a numărat printre criticii vehemenți ai lui Vladimir Putin, a fost ucis. Pe lângă acesta, au mai fost uciși operatorul Kirill Radchenko şi reporterul Orhan Dzhemal.

Sângeroasele crime au avut loc în Republica Centrafricană, unde, potrivit unor surse, filmau un documentar despre mercenarii ruşi care activează în acea ţară.

Ministerul rus de Externe a confirmat decesele celor trei persoane, ale căror trupuri neînsufleţite au fost descoperite lângă oraşul Sibut, situat la 188 de kilometri la nord de capitala Bangui.

Potrivit unor surse, Aleksandr Rastorguev cunoscut regizor de documentare şi cei doi jurnalişti realizau un film despre grupul Wagner, o firmă militară privată rusă, pentru o organizaţie media de investigaţie, fondată de fostul mogul aflat în exil Mihail Hodorkovski.
Mercenarii ar fi derulat operaţiuni militare clandestine în Siria şi estul Ucrainei, la ordinele administraţiei de la Kremlin, lucru negat de autorităţile ruse.
Wagner ar fi asociat cu Evgheni Prigozhin, un apropiat al lui Vladimir Putin, potrivit CBS News.

Nu se cunosc circumstanţele în care au murit cei trei, dar primarul localităţii Sibut, Henri Depele, a declarat pentru Reuters că au fost prinşi într-o ambuscadă.

Loading...