Un şofer român de TIR a murit în Spania în circumstanţe dramatice, iar mărturiile martorilor sunt cutremurătoare. Bărbatul a fost strivit de remorca propriei maşini.

Dorin Botezatu, din Buhuşi, avea 46 de ani şi la ora 6 dimineaţa se pregătea să plece în cursă. Cuplase semiremorca la capul de tractor şi s-a dus în spatele autotrenului pentru a monta plăcuţa cu numărul de înmatriculare. A fost strivit efectiv între remorca de 20 de tone şi un parapet de delimitare al parcării din Oiartzun, Ţara Bascilor.
În cabină, un coleg habar nu a avut de tragedie. Alţi şoferi au auzit strigăte şi au încercat să intervină.

„Eu şi fratele meu abia sosisem în parcare. Am crezut că am auzit ţipete, dar nu oprisem motorul, am zis că nu am auzit bine. Apoi am coborât, strigătele erau insistente. Când am ajuns noi, victima era deja la pământ, căzută. Lângă el era un coleg, ne-a spus că fusese prins de remorcă.”, a povestit un şofer iberic pentru El Diario Vasco.

„S-a întâmplat ceva cu frânele. Şi dacă te prinde remorca, nu e nimic de făcut, are 20 de tone, nu poţi să o opreşti, să o mişti!”, e mărturia unui alt şofer care a ajuns rapid la locul accidentului.

Din primele informaţii ale poliţiştilor, se pare că românul a coborât din cabină fără să tragă frâna de mână, iar distanţa mică dintre spatele remorcii şi bara de protecţie a făcut ca bărbatul să nu mai poată avea vreo reacţie. A murit pe loc, sub greutatea maşinii.

Sursa:observator.tv

Loading...
loading...