Autorităţile din Florida au emis un avertisment miercuri, în care au spus că Michael, o furtună tropicală de categoria 4 care s-a format în Golful Mexic, ar putea deveni cel mai devastator uragan din ultimii 100 de ani care loveşte partea nordică a acestui stat american, informează DPA.

Guvernatorul statului Florida şi reprezentanţii National Hurricane Center (NHC) au spus că vânturile puternice, ploile abundente şi valurile cu înălţimi de peste trei metri generate de acest uragan ar putea provoca apariţia unor condiţii meteorologice extreme, ce ar putea să pună în pericol vieţile rezidenţilor, scrie agerpres.ro.
„Din păcate, uraganul Michael este un uragan de cel mai grav tip”, a declarat Brock Long, directorul Federal Emergency Management Agency, miercuri, într-o conferinţă de presă. „Nu doar Florida, ci şi Georgia trebuie să se pregătească pentru întreruperi ale alimentării cu electricitate care vor dura mai multe săptămâni, în perioada în care acest front atmosferic îşi continuă deplasarea”, a adăugat el.

Uraganul Michael a crescut în intensitate noaptea trecută şi va ajunge pe continent, în apropiere de Panama City, Florida, miercuri după-amiază (ora locală, n.r.).
Uraganul Michael, care poate ajunge la nivelul 4, a atins miercuri statul american Florida, rafalele de vânt fiind de până la 250 de kilometri pe oră, informează CNN.

„Este vorba de cea mai gravă furtună care afectează statul Florida în ultimul secol”, a transmis guvernatorul Rick Scott.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...