Piloții de avioane au de-a face cu o mulțime de situații limită, iar unul dintre aceste momente a fost surprins într-o filmare făcută zilele trecute.

Incidentul a avut la loc marți, 29 august, iar avionul a trebuit să treacă printre trei tornade apărute pe apă. Un număr de 12 tornade s-au format în zona respectivă, iar cele trei despre care e vorba se aflau în calea avionului.

Piloții avionului de pasageri au fost fie curajoși, fie norocoși, având în vedere că alte nouă zboruri au fost deviate din cauza vremii problematice, ajungând la alte aeroporturi.

VEZI SI: Misterul orașului gigantic! Este de peste 5 ori mai mare ca New York-ul și de 25 de ori mai întins ca Bucureștiul

Avionul a fost filmat de către oameni aflați pe malul mării și în filmuleț se vede cum acesta ”abordează” tornadele.

Dincolo de acest videoclip, există și o imagine surprinsă dintr-un avion, unde se văd trei tornade, însă nu se știe dacă fotografia este făcută din zborul care a și trecut printre acestea. Având în vedere direcția, distanța și altitudinea, putem să considerăm că este vorba de un alt zbor.

Tornadele s-au format în zona Soci, pe coasta Mării Negre, iar în videoclip se vede și o navă în depărtare. Dacă de obicei e aiurea să aplauzi la aterizare, am putea spune că e cazul pentru o excepție în situația de față. (sursa)

loading...