Protestele organizate de inițiativa România30 au parte de o desfășurare nu tocmai pașnică. Jurnalistul Mălin Bot a fost ridicat de jandarmi, înainte de asta el fiind huiduit de protestatari, pentru că acuza faptul că mitingul este ilegal.

UPDATE 15:50 La protest a apărut și prezent si celebrul Sandy, protestatarul care a lovit în urmă cu câteva luni un bătran în fața Guvernului.

Inițiatorul mitingului, fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, a declarat că prezența lui Mălin Bot și a protestatarului bătăuș Sandy s-a vrut o provocare.

„Ne așteptam să existe acestă povocare, numai că noi față de acești domni care au încercat să provoace avem următoarele lucruri: nu avem nici banii lor, nu avem nici rețeaua și bazele de date pe care le au în mediul online, nu avem nici sprijinul serviciilor de informații, nu avem nici tot acest aranjament al #Rezist care știe să facă și să dreagă”, a spus Daniel Dragomir.

A venit democratul Bot, care când protestează cineva pentru ce nu îi convine, vine și el. E un protest cu portocale, cu portocale adevărate. Am adus o portocală de Tenerife. Dacă era și Klaus Iohannis aici, îi dădeam și lui. Îi cer să nu mai facă declarații consideraându-ne pe toți niște proști, nu suntem toți un popor de proști. Să nu mai zică românii mei, pentru noi nu suntem românii lui, eu nu mă consider românul lui. Facem chetă să stea în Tenerife.”, a spus Liviu Pleșoianu.

S-a lăsat cu bătaie la protestul de la Palatul Cotroceni! Deputatul Liviu Pleșoianu, de la PSD, participă, alături de mai mulți bucureșteni, la un protest. Acolo și-a făcut apariția și Mălin Bot. Acesta a fost huiduit de protestatari, care le-au cerut jandarmilor să îl îndepărteze. Bot nu a vrut să plece și s-a ajuns la îmbrânceli. Unul dintre manifestanți i-a dat cu pumnul în mână. Jandarmii încearcă să îl ducă pe Bot la dubă, dar acesta refuză.

”Acesta e un protest ilegal, neautorizat. Aplicați legea!”, le-a spus Bot jandarmilor. ”Bă, derbedeule, pleacă, bă!”, strigă oamenii.

Azi, la ora 15.00, voi consuma portocale pe dealul Cotroceni. Portocale sanatoase, nu de Ploiesti…Eu merg acolo pe ‘persoană fizică’, ca să spun așa, pentru că acum două zile am constat că într-un mod foarte bizar singurul loc din această țară unde nu s-a aflat cât de toxice sunt ‘portocalele de Ploiești’, cât de dăunătoare sănătății democrației noatre sunt ‘portocalele de Ploiești’, este dealul Cotroceni. E foarte bizar acest lucru, pentru că în rest în toată țara s-a aflat.”, e mesajul lui Pleșoianu pentru cei care vor să îl însoțească.

Alături de Pleșoianu, un alt contestatar al șefei DNA, Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI, a anunțat că va fi prezent.

”La ora 15, astazi, va asteptam la portocale.La palatul Cotroceni, Initiativa Romania 3.0 da un prim semnal ca nu se mai poate asa. Ca libertatea romanilor e mai presus de orice.Ne vedem acolo, vine si Liviu Plesoianu si multi alti oameni din initiativa.”, e mesajul lui Dragomir.

 

Loading...
loading...