Circa 20.000 de protestatari erau din nou adunați, sâmbătă, pe străzile din Hamburg, unde are loc reuniunea G20. Numărul mare de antiglobaliști provoacă temeri că vor avea loc noi confruntări între demonstranți şi forţele de ordine.

Manifestația, organizată la apelul organizaţiilor altermondialiste şi ale stângii radicale, urmează să ajungă în cartierul St. Pauli, teatrul unor violenţe în ultimele zile, transmit AFP şi Reuters. .  Pe pancartele purtate de demonstranți se putea citi, printre altele, „Nu, pietrelor, arma noastră este înţelepciunea”. Unii dintre manifestanți făceau apel la calm, dar poliţia nu exclude posibilitatea ca printre manifestanţi să se infiltreze indivizi violenţi, la fel ca în zilele precedente.  Manifestaţia, organizată sub deviza „Solidaritate fără frontiere în loc de G-20”, vizează „să denunţe cazurile de înecare a unor migranţi în Marea Mediterană, imensele cheltuieli pentru arme şi război, inegalităţile sociale şi minciunile despre schimbările climatice”, potrivit paginii web a organizatorilor.  În ultimele trei zile, peste 200 de poliţişti au fost răniţi. Circa 143 de persoane au fost reţinute şi 122 au fost plasate în arest. Nu se cunoaşte deocamdată numărul protestatarilor răniţi.

Sursa:evz.ro

loading...
.