ULTIMA ORA: SE DUBLEAZA TARIFUL ROVINIETELOR, incepand cu 04-07-2017,ora 00:00

Tarifele de utilizare şi de trecere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România, respectiv rovinietele, cu o valabilitate de o zi, se vor dubla de la 2 la 4 euro (inclusiv TVA), începând de marţi, 4 iulie, pentru vehiculele destinate transportului de persoane, categoria G, a anunţat luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă Agerpres.

„CNAIR SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din Romania că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România. Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA”, se arată într-un al CNAIR.

În aceste condiţii, CNAIR precizează că există posibilitatea funcţionării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR) marţi, în intervalul orar 00:00 – 02:00, iar în situaţia în care şoferii nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 4.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contravenţionale.

De asemenea, până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreună cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă.

„La momentul la care vor fi definitivate condiţiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii reţelei de acest aspect”, se arată în comunicat.

Loading...

1 comentariu

  1. Pingback: ULTIMA ORA: SE DUBLEAZA TARIFUL ROVINIETELOR, incepand cu 04-07-2017,ora 00:00 - Ialomita.net

Lasă un răspuns