Un microbuz cu români, înmatriculat în Satu Mare, a fost implicat într-un cumplit accident rutier pe o autostradă din Austria.

Potrivit primelor informații, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte două se zbat între viață și moarte după ce microbuzul a trecut prin parapeții de protecție și s-a izbit de un pod. Printre persoanele care au murit în urma impactului se numără și doi copii.

Cumplitul accident s-a produs pe o autostradă din apropiere de Viena, în jurul orei locale 0600 (ora 07.00  – ora României), după ce șoferul microbuzului, care ar aparține unei firme din Satu Mare, a pierdut controlul volanului.

Astfel, microbuzul a lovit și rupt parapeții de protecție, după care a intrat în plin într-un pod. Au trecut mai bine de o oră până când accidentul a fost observat de un șofer care a alertat autoritățile. Motivul? Microbuzul a sărit de pe autostradă, într-o zonă cu vizibilitate scăzută.

La locul tragediei au ajuns, în scurt timp, numeroase echipaje de medici, pompieri și polițiști. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru cinci dintre românii aflați în microbuz.

Alte două persoane, în vârstă de aproximativ 60 de ani au fost găsite în viață, scoase de pompieri din microbuz și transportate cu elicopterele la un spital din Viena.

loading...