DOLIU.Unul dintre cei mai importanți militari români a fost găsit MORT, în Franța: Autoritățile franceze au demarat o ANCHETĂ pentru MOARTE SUSPECTĂ


Comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, comandorul Ion Stăiculescu, aflat în misiune în Franţa, a decedat, sâmbătă, în camera de hotel în care era cazat. El a fost găsit de colegi inconştient şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Cazul este cercetat, potrivit procedurilor, de autorităţile judiciare franceze.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, printr-un comunicat decesul comandorului Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa.
”În dimineaţa acestei zile (sâmbătă – n.r), ofiţerul a fost găsit fără cunoştinţă de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenţia medicală de urgenţă, prin serviciul 112, însă manevrele de resucitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală”, anunţă MApN care a precizat că dosarul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare franceze.

Sursa citată precizează că ofiţerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exerciţiul multinaţional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai – 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia.

La acest exerciţiu, România participă cu un detaşament format din 33 de paraşutişti militari şi o aeronavă C 27J Spartan.

Comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experienţă de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manşa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor.

Ofiţerul, în vârstă de 55 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1986. Era căsătorit şi avea un copil și era surpanumit ”pilotul miniștrilor”.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale anunţă că au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia franceză, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului.

Loading...