Vremea din România se va afla, în următoarea lună şi jumătate, în zona de confluenţă a doi factori climatologici, respectiv furtunile din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, ce aduc valori termice mai ridicate şi umezeală, şi o masă de aer foarte rece dinspre zona arctică, a declarat, luni, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, la un forum de specialitate.

„Ţara noastră se va situa, cel puţin în următoarea lună – o lună şi jumătate la zona de confluenţă între doi factori care vor încerca să domine această regiune a Europei, respectiv furtunile dinspre Oceanul Atlantic şi Mediterană, care aduc temperaturi mai ridicate şi mai multă umezeală, şi zona de aer foarte rece asociată cu presiuni atmosferice ridicate, care va aduce la noi perioade mai secetoase şi temperaturi mai scăzute”, a susţinut oficialul ANM.

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii noiembrie, în România valorile termice maxime vor scădea cu 4 – 5 grade Celsius, dar rămân în registrul pozitiv.

„Din punct de vedere climatologic, în luna noiembrie va fi normal, cu temperaturi care vor scădea faţă de luna octombrie cu 4-5 grade, dar care rămân totuşi pozitive. Pe de altă parte, vor fi precipitaţii care, pe zona de munte, ar putea depăşi 50-60 de litri/mp şi 40 l/mp în celelalte zone. În noiembrie, media maximelor nu va depăşi 20 de grade Celsius. A făcut-o deja în primele zile ale lunii. Tot în luna noiembrie se pot înregistra şi primele temperaturi maxime foarte scăzute, de sub minus 10 grade Celsius, mai ales spre sfârşitul acesteia”, a spus directorul executiv al ANM.

De asemenea, pentru luna decembrie, vedem aceeaşi persistenţă a presiunii atmosferice ridicată, deci posibila apariţie a unui val de aer foarte rece în partea de nord-vest a continentului, aceeaşi posibilitate de furtuni pe partea de vest. „Luna decembrie este o lună cu mai puţine precipitaţii decât în luna noiembrie. Climatologic, luna decembrie înseamnă temperaturi şi mai scăzute, cu 3-4 grade faţă de luna noiembrie. Intrăm în zona temperaturilor negative în mare parte a ţării. Precipitaţii posibile, asemănător cu ce ar putea să fie în noiembrie. Este luna în care pot apărea primele ninsori, deci mai multe zile la rând cu temperaturi sub minus 10 grade şi, statistic vorbind, primul episod de viscol de amploare”, a subliniat Florinela Georgescu.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...