900.000 de bancnote euro false, cu valoarea echivalentă de 28 milioane de euro, au fost confiscate de autorităţile italiene. Banii erau produşi în imprimerii clandestine din Italia şi la fabrica de bani falşi descoperită, în 2014, la Oradea.

Informaţia a fost făcută publică de autorităţile italiene care au anunţat că 13 persoane au fost arestate. „În cursul anchetei, au fost descoperite trei tiparniţe ilegale, dintre care una în România, echipate cu maşinile şi instrumentele necesare pentru fabricarea de bancnote false”, a informat poliţia italiană într-un comunicat. În total, au fost confiscate 939.775 bancnote false – de 10, 20 şi 50 de euro. Cei doi presupuşi şefi ai organizaţiei de falsificatori erau doi locuitori din Napoli, Giuseppe A., în vârstă de 64 de ani, şi Giovanni C., în vârstă de 59 de ani, cu o “experienţă îndelungată” în domeniu. Ei sunt suspectaţi că au organizat tiparniţe şi au legat contacte cu italieni rezidenţi în România, pentru a instala aici o tiparniţă de bancnote false. Falsificatorii s-au ocupat mai întâi să găsească un imobil care să nu trezească bănuielile poliţiei, iar apoi să organizeze o tiparniţă temporară pentru tipărirea de bancnote false timp de 10-15 zile. “În acest interval, ei puteau tipări peste 15 milioane de euro în bancnote false. Apoi întrerupeau operaţiunile şi uneori transferau tiparniţa într-o altă clădire”, a explicat poliţia italiană.

Urmăriţi ani de zile

Agenţia de ştiri Mediafax precizează că activităţile de verificare şi supraveghere, efectuate de Procuratura din Napoli şi de Direcţia regională antimafia, au început în anul 2012, finalizându-se luni printr-o operaţiune care a permis identificarea membrilor grupului infracţional care avea puncte de lucru în regiunea italiană Campania şi în România. Gruparea infracţională era specializată în tipărirea de bancnote false şi în distribuirea acestora în Italia şi în alte state ale Uniunii Europene. Cetăţeni italieni se ocupau de tipărirea bancnotelor false şi în Oradea, a precizat agenţia MEDIAFAX.

loading...