Viorica DĂNCILĂ A FOST UMILITĂ CRUNT! Breaking news de ultimă oră

Recent, a apărut pe internet un videoclip în care premierul României, Viorica Dăncilă, este parodiată de o actriță cunoscută.

 Actrița Nuami Dinescu a parodiat-o magistral pe Viorica Dăncilă, într-un videoclip ce a devenit deja viral.„Dragi români,

Astăzi, în această incomensurabilă zi de Ajun, într-o pornire de firească emoţie, mă ştiţi deja, sunt un om emotiv, deşi politician, am încuiat temeinic Guvernul şi iată-mă în faţa dumneavoastră. În faţa dumneavoastră nu este ministrul Dăncilă, este femeia Dăncilă, este mama Viorica Vasilica care iubeşte tradiţiile, care iubeşte prin empatie poporul şi portul nostru popular, mai ales că eu am cerut să nu ajungem toţi politician-robotişti.

Astăzi, într-o tresărire letargică de înviorare, aş vrea să fac pentru românii mei cozonaci. Am aici caietul de reţete al bunicii, nu am mai făcut demult cozonaci, cum spuneam, dar am provizii de rahat şi vreau să-l folosesc cu folos.Voi cozonăci cu toată dăruirea mea de femeie puternică pentru toţi românii care e singurii care poate să ne caracterizeze. Am ţinut şedinţă de CEX până acum să hotărâm dacă va fi unt în cozonac sau seu de oaie. S-a dat ordonanţa pe oaie, s-a dat ordonanţă pe seu, iar eu voi rămâne mereu de partea oii, blândă oaie şi prietenă de suflet cu acea oaie, prietenă deci şi cu Daea.Am cerut în discursurile mele de la Parlament unitate şi înţelegere între noi, aşa încât din înălţimea bunăvoinţei mele de femeie îi voi trimite şi domnului Iohannis un cozonac cu oaie, deşi dânsul, neamţ fiind, poate preferă de porc. Dar eu am decis de ceva vreme să o fac de oaie.

Deşi dânsul, domnul Iohannis, a jignit în nenumărate rânduri primul-ministrul ţării, adică eu, nu mă voi coborî la dânsul să-i transmit, cum merita, jumări şi şorici. Voi rămâne la nobleţea mea de oaie, ca simbol al altruismului meu feminin.Şi vă promit astăzi, în această zi de sărbătoare, că voi rămâne fidelă spiritului de turmă din partid, voi rămâne fidelă spiritului de oaie, aceeaşi oaie, care ştiţi în Mioriţa, deşi paranormală, deşi ştie că-i vine moartea prin doi ciobani de curând intraţi în viaţa noastră politică, aşteaptă fatalisto-eroică soartă, destin, „la suerte”, cum se exprima atât de frumos prietenul Iuncher.

Eu, dragi români, fac parte din acei oameni puternici, din acei oameni care pot ţine piept la orice, de aceea port zilnic şi veşnic o broşă în pieptul meu, care îmi va ţine loc de flacără violet. Vă rog să primiţi acest moment intim din viaţa mea.Nu cunosc niciun prim-ministru care face cozonaci pentru poporul lui, mai ales că nu mă pricep cu desăvârşire. Mari Crizmăs. Meri-n Crizmăs. Crăciun fericit”.