Viitorul candidat al PSD la alegerile prezidenţiale din 2019 nu va fi Liviu Dragnea, dar nici actualul premier Mihai Tudose, care este “prins într-o capcană”, notează evz.ro, care îl citează pe fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie. Vanghelie, prezent la o emisiune Tv, a comentat situaţia foştilor săi colegi de partid, dar şi planurile privind candidatul PSD la prezidenţiale, în condiţiile în care, de dată recentă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, comenta că Liviu Dragnea ar fi o opţiune bună.

Vanghelie susţine însă că Dragnea nu are nici o şansă să fie candidatul PSD la prezidenţiale şi că ambasadorul României în SUA, George Maior (fost director SRI) va fi candidatul. “Vă spune un om care nu a fost a lui Dragnea. Ce i se întâmplă azi lui Liviu Dragnea i se întâmplă pentru că au făcut echipa Tudose cu Maior, Tudose să ajungă preşedinte PSD, Maior – candidat la alegerile prezidenţiale. De-asta se încearcă debarcarea lui Dragnea”, a spus Vanghelie la Antena 1.

Anterior, Vanghelie afirmase că Tudose, Maior şi Coldea “sunt din aceeaşi gaşcă”.

Sursa:replicaoneline.ro

loading...